Dalee sukahon pamaron ngara to Am!

Miercurea trecută am început lucrarea cu copiii fulani, între 4 şi 12 ani, de aici din Maradi.

Înainte de asta, împreună cu Tikke, ne-am dus prin familii să discutăm cu părinţii acestora, care s-au arătat binevoitori să-i luăm pe copii pentru câteva ore de acasă. Iar lângă casa mea, am construit un fel de terasă de paie (doar acoperiş) unde să ne adăpostim de soare, şi unde pun preşurile pe care stau copiii în timpul lecţiei şi activităţilor. Aşa că, ajutată de o altă misionară (pentru că eu nu am permis de conducere), la ora 16 mergem să-i strângem de la casele lor, iar după aprox. 2 ore, îi înapoiem.

Prima lecţie pe care copiii au învăţat-o a fost că Isus îi iubeşte pe fiecare dintre ei şi că au valoare în ochii Lui. Am povestit întâmplarea cu Isus şi copilaşii din perspectiva unei mame, iar apoi, pe un panou, am desenat o inima mare, în care fiecare copil ţi-a lăsat amprenta: o mână mică, colorată, reprezentând un loc în dragostea lui Isus. Şi au învăţat cântarea în româneşte şi tradusă în fulfulde: "Isus iubeşte pe fiecare".

Azi, am plecat din nou să-i adunăm, după ce am pregătit locul de întâlnire: stele pe care am scris cuvinte din versetul Ioan 3:16 şi un carton cu globul pământesc şi copii de pe glob. Cumva, învăţ în fiecare zi să nu pun accent pe timp, ci pe ei - niciodată nu sunt gata la timp, sau dacă sunt, nu sunt la locul de întâlnire, că s-au pierdut undeva în spaţiu. Ca de exemplu azi, trebuia să fie la una din familii, reuniţi. Dar nu erau. Aşa că ne-am dus la familia lor, dar nu erau nici acolo - plecaseră de ceva timp să fie la timp la locul de întâlnire. :D

În fine, am ajuns acasă. S-au aşezat, am cântat, ne-am rugat, iar am cântat. Apoi am învăţat versetul de pe stele, luând jos una câte una stelele de pe sfoară şi ridicând copiii mai micuţi, aşa încât să ajungă să ia ei înşişi steaua jos. Dar unii erau foarte amuzanţi: nu ajungeau bine cu mâinile la sfoară, pentru că era prea sus. Eu îi ţineam, dar cu 2 mâini pentru că erau prea grei, şi nu aveam cum să trag de sfoară să ajungă bine la ei. Aşa că îşi foloseau picioarele ca proptea contra peretelui - echilibristică pe care am învăţat-o făcând wall climbing la Voroneţ.:P

După asta au făcut un fel de craft - globul pământesc (pe care nu ştiau în ce poziţie să-l ţină), pe care au colorat şi lipit nişte copii din culturi diferite şi pe care le-au luat acasă, să le reamintească ce au învăţat, sau poate să poată povesti cu părinţii şi prietenii.

Apoi le-am povestit, în fulfulde şi puţină franceză, discuţia dintre Nicodim şi Domnul Isus, explicându-le ce înseamnă să te naşti din nou şi ce trebuie să faci ca să faci parte din familia lui Dumnezeu, repetând versetul din Ioan 3. 16. Iar după lecţie şi rugăciune, am avut un timp de distracţie cu baloane cu apă, care nu vroiau să se spargă. Până le-am "ordonat" să se atace cu ele :)) S-au bucurat mult, şi eu împreună cu ei! Şi... mi-am dat seama că, chiar dacă încă mă mai ajut de Tikke ca traducătoare, totuţi am făcut progrese în exprimare în fulfulde! :)

La sfârşit, după ce s-au urcat în maşină, ne-am dat seama că maşina are o problemă şi că nu mai vrea să pornească. Aşa că a trebuit să o schimbăm, dar nu mai încăpeau toţi în cealaltă. Am ales familia cea mai numeroasă - 6 copii - şi am pornit-o pe jos, căutând un taxi, pentru că distanţa era prea mare. Dar timp de 15 - 20 min, n-am găsit niciunul, pentru că era timpul de rugăciune! Oamenii pe stradă se uitau miraţi să vadă o tânără albă cu 6 copii după ea. Şi mă-ntrebau: "Ce-i cu copiii ăştia? Sunt ai tăi?" La care prima dată am răspuns că nu, dar au repetat întrebarea, aşa că le-am răspuns afirmativ, pentru că-i iubesc mult! Şi n-au vrut să mă creadă.

Cu ceva peripeţii, neînţelegeri de limbă franceză şi fulfulde, taximetristul hausa ne-a dus la destinaţie, pretinzând un preţ dublu, doar pentru că sunt albă... Domnul să-l binecuvinteze!
Cam aşa se întâmplă şi se termină. Abia aştept o nouă întâlnire cu aceşti micuţi, care au deosebită valoare în ochii Creatorului lor!